Cu ce rămînem pînă la urmă după această carte?
Mai precis, cu ce rămîn eu?
Cu ideea că viitorul se prăbușește deja asupra noastră. O Inteligență Artificială care să fi preluat deja frîiele destinului economic al omenirii, care să controleze mari corporații și să-i țină în frîu prin șantaj și teroare pe toți CEO, PDG și alți mahări, fără ca noi să ne dăm seama? E perfect posibil, zice Suarez, și prin scriitura lui mă face să-l cred.
Cu ideea că acest control, benign la urma urmei, este singurul lucru acceptabil pentru o societate precum cea actuală. Ne îndreptăm spre era conducerii distribuite, spune Daemonul, a unei civilizații care se regenerează veșnic, fără vreo autoritate centrală care să decidă ceva. Orice. Și era de mult necesar ca un astfel de Daemon să existe, un Daemon benevolent (deja aici ne apropiem de dumnezeiere) care să asiste omenirea în trecerea spre noua eră, benevolența însemnînd că vor muri doar cîteva zeci de milioane de oameni în timpul acestei transformări. O entitate malevolentă ar fi însemnat moartea a miliarde ...
Cu ideea că pot exista și astfel de entități răuvoitoare, care să ucidă într-o clipită și fără efort mai multă lume decît toate sistemele dictatoriale ale istoriei la un loc. (Da, asta e doar o figură de stil, știu ...)
Cu ideea că eu personal sînt un sadic și un criminal, pentru că în Deus Ex (da, revin la acest joc. mă obsedează, ca să zic așa), dintre cele trei finaluri posibile eu l-am ales pe cel în care distrugeam inteligența artificială Helios care era pe același calapod cu Daemonul aci de față, și dădeam astfel semnalul unui nou Ev Mediu Întunecat (Daemonul vorbește despre 1000 de ani de întuneric, ceea ce e tot cam pe acolo, și tare apropiat de ceea ce precizea psihoistoria asimoviană), a unei extincții în masă a omenirii, din care aveau să rămînă doar cei capabilă să facă ceva, să creeze ceva cu propriile lor mîini. Și asta pentru că, cu riscul de a fi considerat ipocrit, eu consider cu tărie că pe lumea asta există o grămadă de paraziți și de nechemați, total inutili, și a căror dispariție n-ar fi plînsă defel.
Speculanți la bursă, oameni de PR, oameni de HR, politicieni, avocați, guerilleros, fotomodele, teleaști, IT-iști fără număr, sportivi milionari, manageri de toate soiurile, și așa mai departe, întră la capitolul carne de tun.
Deus Ex era mai imparțial decît Daemon, îmi permitea și îți permitea să alegi finalul pe care-l simțeai cel mai potrivit, fără să te întrebe de ce, fără să te tragă de mîneca moralei; dar o face pentru că poate, pentru că este un joc și prin natura sa e ceva interactiv. Daemon e o carte, și prin forța împrejurărilor, trebuie să facă ea alegerea pentru noi. E o alegere temporară, pentru că, mă repet, va veni și al doilea volum, dar e o alegere.
Poate totuși îi dă Dumnezeu gîndul cel bun lui Daniel Suarez, și lasă lucrurile așa cum sînt. Fără continuări. Fără nimic ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu