marți, 16 august 2011

Terry Pratchett - Small Gods - Zei mărunţi (2)



Ca de obicei în scrierile lui Pratchett, povestea ar putea fi răstălmăcită. Bine, nu atît povestea, cît personajele, căci avem un soi de Torquemada conducător al Inchiziției (pardon, al Chiziției) locale, un Arhimede cu invenții minunate (mai puțin barca cu aburi, a cărei sferă de cupru e foaaaarte nelalocul ei într-o noapte cu furtună, fulgere și trăsnete, plus apa sărată a oceanului care se știe că e bună conducătoare de electricitate :) ), un tip care aduce vag cu toma Necredinciosul ... vedeți și voi ce puteți scoate din acest ghiveci.


Ceea ce ar vrea Sir Terry (da, l-au înnobilat, și da, formularea corectă este Sir Terry sau Sir Terry Pratchett, niciodată Sir Pratchett) este să iasă un pamflet împotriva deturnării sensului religiei. A mai făcut asta cu ziarele (The truth) și cu cinematograful, mai precis mirajul Holywoodului (Moving Pictures). Și cine ar putea spune că n-are dreptate? Ziarele, filmele și, la un alt nivel, religia s-au transformat în scopuri în sine, îndepărtîndu-se constant de ceea ce aveau ele de făcut la începuturi, adică să informeze, să distreze, să împlinească din punct de vedere spiritual. De fapt, în carte există un paragraf pe care îl citez aproximativ și care exprimă chinetesența acestei pervertiri: "În jurul zeilor este construit un ]ntreg labirint de ziduri, lăcașe de cult, ierarhii preoțești, înalți prelați și profeți, și toate acestea îl sufocă și îl ucid pe zeu, pînă cvînd acesta moare".


Căci și zeii mor. Sau se pot downgrada de la starea de taur fioros care își strivește dușmanii sub copite de fier pînă la cea de umilă braoscă țestoasă, care este total incapabilă să strivească, ceva, orice, sub gheruțele ei, așa că toată forța ei ofensivă se rezumă la mai degrabă la aruncarea de priviri acuzatoare - un fel de batare a obrazului. Asta i s-a întîmplat Marelui Zeu Om (așa e și în engleză, Om, nu cred că se referă în mod specific la Homo sapiens - dacă se referă, atunci T.P. crește în ochii mei, avînd în vedere că a folosit cuvîntul din limba română ...)


Și, odată ajuns zeu mărunt, brusc marile dogme își pierd din importanță. Mai presante devin probleme legate de grosimea cojii de pepene și de neplăcuta existență a vulturilor - singurele ființe care știu cum să ucidă broaște țestoase ...


(va urma)

Terry Pratchett - Small Gods - Zei mărunţi (1)


Prima chestie care sare în ochi la o carte de-a lui Pratchett este coperta. Densă, încărcată, plină de detalii, tocmai bună să faci din ea un puzzle simpluţ, de 500 sau 1000 de piese. (Pentru cine nu ştie, un puzzle este cu atît mai simplu cu cît are mai multe detalii în imagine, mai multă informaţie; la polul opus stau acele imagini în puşine culori, gen furtună pe ocean, pădure văzută de sus, sau un tablou tip portet – gîndiţi-vă cum ar fi să rezolvi un puzzle totalmente monocolor, ar fi practic imposibil, aşa-i? Doar formele pieselor ar putea ajuta în anume măsură ...)


Pe artist îl cheamă Josh Kirby, pentru cine nu ştie, şi are deja vreo zece ani de cînd a trecut în lumea drepţilor – n-aş fi crezut niciodată asta dacă nu m-aş fi uitat în dicţionar. Oricum, desenatorul a făcut o treabă excelentă. Poate că nu sînt ele coperţile cele mai reuşite din lume, căci mulţimea de amănunte poate să îndepărteze şi să atragă la fel de uşor, dar, văzându-le, te vor face să spui: băi, asta-i o carte cu Rincewind!


Small Gods nu e o carte cu Rincewind – Vînturache în româneşte, Rincevent în franceză, limba în care am început eu să joc adventure-le pe nume Discworld, pe un 486 antic. (nu, nu l-am terminat nici pînă acum, cred că nmi-ar fi ars creierii ...). Small Gods e o carte despre zeii minusculi care au un număr de credincioşi numărabil pe degetele de la o mînă, sau poate unul singur, sau poate nici unul (aceştia sînt cei mai frustraţi şi mai persuasivi în încercările lor de a-şi crea o comunitate de credincioşi cît de mică; comunitate să fie, că după aia apar şi profeţii, şi apostolii, iar dreapta credinţă se propagă cu viteza luminii. (Atenţie, în Lumea-Disc asta nu e mare lucru, viteza luminii e doar cu puţin mai mare decît viteza sunetului ...))


(va urma)


duminică, 14 august 2011

A Dance with Dragons (3) - Aftermath



E prea lungă și lălăită.

Hmmmm ....

Poate. Dar măcar știu de unde pornește și încotro se îndreaptă, chit c-or mai fi una-două rătăciri și ocolișuri pe drum. Peste toate rămîne Marea Enigmă: care vor fi cele trei capete ale dragonului care vor lupta contra Celorlalți? Unul din candidați (Jon Snow) tocmai a ieșit din cărți, dar au rămas o grămadă: Daenerys (care este și favorită pentru un loc în final-three), Tyrion Lannister, Stannis Baratheon (deși individul e descris ca fiind un "fraud", un escroc nenorocit, în ciuda rectitudinii sale morale, și asta nu din cauza lui, ci a tipei cu care s-a înhăitat - nu m-are mira să aflu că, așa cum Mance Rayder și Rattleshirt și-au schimbat între ei personalitățile, tot așa sub masca lui Stannis se ascunde un cine știe ce alt personaj. (cred că e momentul să citesc din nou capitolul introductiv din volumul 2, cel cu moartea bătrînului maester Cressen, am așa o senzație că acolo nenea GRRM a ascuns niște hinturi)), Arya Stark, frate-său Brandon, poate chiar Jaime Lannister și cu his new love, fecioara-de-fier Brienne ot Tarth, poate chiar Jorah Mormont care ar trebui să aibe ceva experiență, dat fiind că provine din insula Urșilor, foarte aproape de zona de dincolo de Zid, poate Davos Seaworth cel fără-de-degete, care pare un om din popr cum mult bun-simț ...

Volumul al șaselea se va chema A Wind of Winter, dacă nu mă înșel, și, deoarece Iarna a Venit de-a binelea peste mare parte din Westeros, mai ales în ditamai Nordul, e momentul pentru primele înfruntări cu the White Walkers, Wights sau cum vreți să le ziceți. Sînt foarte curios cît de mult se va muta acțiunea în Essos, și cîte personaje POV vor mai muri

Mă întreb dacă Zidul va fi distrus sau nu într-un final.

Și sînt curios ce fel de final plănuiește moș Martin pentru întreaga saga.

Cred că va trebui să iau la recitit A song for Lya, și poate chiar Sandkings (deși pe-asta o cam știu pe dinafară) ca să înțeleg în ce fel îi merge mintea omului.

marți, 9 august 2011

A Dance with Dragons (2) - Hărțile

bine, eu unul sînt înnebunit după hărți. N-am idee de ce, probabil o dorință subconștientă de a controla spațiul existenței, de a deține cunoașterea absolută a unor elemente precum"unde", "de unde pînă unde" sau "cît de departe". Google Maps sau Microsoft Earth mi se par niște creații soft absolut geniale în care aș fi capabil să mă pierd ore în șir plimbîndu-mă virtual prin Spitzbergen, Mauritius, golful Hudson sau insula Santorini, fostă Atlantida dacă e să dăm crezare unor arheologi cu tupeu.

În seria lui GRRM harta continentului principal Westeros (principal din punct de vedere al personajelor, nu al geografiei propriu-zise) este clară și unanim acceptată de la bun început. (Bine, eu mai am de aflat cine-i James Sinclair ăla care chipurile le-a desenat - după nume presupun că e un individ în carne și oase, nu vreun Maester geograf din cele șapte regate). Mai greu cu granițele dintre regate, dar mai folosim un pic și imaginația ... Oricum, cînd am pus mîna prima dată pe carte - era volumul doi - am stat o bună bucată de vreme să mă holbez la ea și să intuiesc cam pe unde s-ar desfășura acțiunea, care-s locurile cele mai importante, pe unde bîntuie personajele și așa mai departe.

Am nimerit mult pe lîngă.

De pildă, eram convins că un rol crucial îl va juca lacul din apropierea Harrenhal-ului, pe numele său God's Eye și insula din mijlocul său, Isle od Faces. Cine a citit romanele știe de acum că acel loc joacă un rol nici măcart secundar, ci de-a dreptul terțiar în toată povestea, și-s slabe speranțe să se schimbe ceva.

Odată cu A Dance with Dragons avem în sfîrșit și o hartă a vestului continentului de răsărit, Essos, cu locația exactă a binecunoscutelor Free Cities în funte cu Braavos (interesant este faptul că fanii autori de hărți apocrife au plasat total alandala orașele în creațiile lor, nu cred că am văzut de pildă volantis și braavos nici măcar pe-aproape de locurile lor "reale"). Pînă acum nu știam nimic despre acest continent omolog Asiei, atît prin dimensiuni cît și prin locuitori. Ba nu, mint, știam exact cum arată Bay of Slavers (thanks, Danny!), cea ce pe mine m-a întărîtat și mai mult pentru că nu mă dumiream unde naiba e Westerosul și cum se continuă linia țărmurilor acestui golf.

Iată că acum știm și cum arată Vestul și centrul "Asiei". Mai rămîne de tranșat problema spinoasă și îndelung dezbătută a ceea se află dincolo de Qarth și porțile sale de Jad (un fel de Șanhai chinezesc combinat cu Stambulul nostru cel de toate zilele evului mediu românesc). Bine, se află așezarea platic denumită Asshai by the Shadow, precum și respectivul Shadow, care tare sînt curios ce-o fi. (Ca o părere personală, probabil că de-acolo va veni salvarea, nu de la dragoni ...). Sînt implicate două teorii: cea a oceanului care spune că Marea de Jad este deschisă, și cea a Mării Negre care susține că Marea de Jad e un fel de baltă mititică a la Pontul Euxin.

Oare chiar contează? Hm! cine știe ce surprize ne rezervă viitorul ...

În rest, dacă Essos egal Asia, atunci Westeros egal cu ... egal cu ce? Eu zic că-i un fel de Anglie supradimensionată, sînt și argumente pentru asta, cum ar fi paralela arhicunoscută Stark+Lannister vs. York+Lancaster, sau Nordul, regatul casei Stark, care seamănă teribil cu Scoția și highlanderii ei.

Dacă nu-i Anglia (waaay too big!) atunci e sigur America, ceea ce reduce cele nouă Free Cities la o parodie de Europă. Frumos! Iar despre Insulele Verii (că tot mă întrebam io, apropo de prințul-cerșetor Jalabhar Xho cel cu pielea smeadă și îmbrăcat în costume cu pene, unde naiba or mai fi și insulele alea?!?).

Rămîne pînă la urmă doar joaca de-a imaginația - cum ar fi un anunț de la megafonul gării din Sunspear care să cuvînte precum că "Expresul de Castle Black pleacă din stație de la linia una peste cinci minute, cu oprire în stațiile Oldtown, Highgarden, Bitterbridge, Kings Landing, The Twins, Moat Cailin, Winterfell, Castle Black. Trenul are în compunere vagoane pe relațiile Lannisport-Casterly Rock și Riverrun. Călătorii sînt rugați să poftească în vagoane!"

Cam asta e.