George Arion - Necuratul din Colga

Țin minte cu cît nesaț am devorat pe vremea lu' nea Nicu niște romane polițiste românești - Profesionistul și Țintă în mișcare, care se dovedeau a fi altceva decît eternele bătălii de partea adevărului duse de milițieni sau securiști deștepți contra tîlharilor și spionilor ticăloși. Nu că ar fi deviat foarte mult de la țintă - eroul este un tînăr gazetar angrenat fără voie în investigații care par a-i depăși capacitățile, iar ținta este tot un fruct putred al societății socialiste multilateral dezvoltate (adică un parvenit ilicit, un șef delapidator, chestii din astea relativ triviale). Totuși, era ceva cu totul nou. Am citit apoi Atac în bibliotecă, cu care încep de fapt aventurile detectivului fără voie Andrei Mladin, și pe care îl scăpasem la vremea lui, și m-am trezit apoi căutînd asiduu în almanahele Flacăra  din acea vreme romanul polițist de final (adică ocupa mereu ultimele 40-50 de pagini format mare) semnat George Arion.

Aventurile lui Mladin s-au cam încheiat prin 88 sau 89 cu o imagine dezolantă, a unui would-be tînăr jurnalist care se privește în oglindă și care se vede așa cum este cu adevărat: buhăit la față, pe cale să chelească și să încărunțească, o fantomă a unui trecut glorios, în care vrăjea fetele cu zecile (relațiile neputînd însă fi altfel decît principiale, că așa era schema).

Și uite că îmi pică în mînă acest Necuratul din Colga, lectură ușurică la prima vedere, un roman noir mai negru decît prevede legea - pentru că într-un roman noir clasic a la Chandler și compania întotdeauna mai străbate o rază de speranță, pe cînd aici ... nici măcar nu se știe exact cine e capul răutăților, tocmai pentru că nu prea contează. Societatea românească e atît de distrusă la toate nivelele - ne spune autorul - că oricum n-are importanță dacă vinovatul este sau nu prins și condamnat.

Cartea a fost publicată în 2004 (prima ediție) dar se pare că gestația a fost mai lungă, căci unul din personajele de frunte, zugrăvit în tușe stridente, este senatorul și candidatul la președinție Miu Trocan Drovelidu. Auzi nume! curat românesc! s-ar mira unii. Dar cînd aflăm că individul este președintele Partidului Românilor Adevărați, devine clar că numele e o anagramă de la Corneliu Vadim Tudor. Omul manipulează și el prin Colga - orășel din nordul țării bîntuit de Necuratul, degradat la rangul de ucigaș în serie - înscenîndu-și propria răpire cu ajutorul unei organizații paramilitare ce-și desfășoară nestingherită activitatea la doi pași de oraș.

Toată zbaterea agentului special Robert Gal, cel ce povestește la persoana întîia întîmplările - se va dovedi zadarnică. Nici unul din locuitorii urbei nu-și poate depăși condiția de membru al masei de manevră, indiferent cîte crime ar comite respectivul Necurat, indiferent cîte matrapazlîcuri ar face potentații urbei, indiferent cîte discursuri motivaționale le-ar ține Gal. Cam toate racilele românești, ajunse la stadiul de poncife, se regăsesc aici: politicienii corupți, beizadelele scăpate de sub control, disprețul față de lege, presa aservită puterii, disolția  autprității polițienești, indiferența generalizată, copiii străzii, sectanții fanatici, teroriștii, trăfătorii de la cele mai înalte niveluri, și încă altele pe care nu le mai enumăr.

În carte apare un personaj recurent, care a fost prezent și într-un alt roman al lui Arion, dintr-un almanah Flacăra (să mă tai dacă rețin cum îi mai zice, știu că era tot cu Andrei Mladin, dar un Andrei Mladin americanizat, botezat An Dray, căci în socialismul românesc nu puteau exista fapte ca acelea descrise de An Dray, de tip droguri și prostituție - bine, în final se dovedea că totul a fost un vis al ziaristului toropit de căldură). Personajul este nebunul cu trompețica, și mă întreb de unde fixul ăsta la George Arion ... bine, într-un fel, mai sînt și alte paralele între cele două romane - gașca de motocicliști violenți este prima care-mi vine în minte, dar na! nu e de mirare: ceea ce pe vremuri se putea întîmpla numai în putredul capitalism putem trăi acum aievea, sub ochii noștri.

De doi bani speranță? nici vorbă. Ne ducem în prăpastie, domnilor! ne zice autorul, și într-un sens mai larg (adică nu doar România, ci întreaga lume) tind să-i dau dreptate. Din păcate.

Enjoy!