Redusă la esență, cartea ne spune povestea întîlnirii cu extratereștrii - dar niște extratereștri nemaivăzuți pînă acum, care sălășluiesc dincolo de o barieră artificală apărută pe neașteptate "de-a latul" Universului cunoscut, care se extinde cu viteza luminii și care înghite cu poftă întregi sisteme solare care-i stau în cale.
Omenirea, ajunsă la stadiul în care se poartă decorporalizarea și copiile de backup ale personalității, este împărțită în ceea ce privește abordarea problemei. Facțiunile sar una la gîtul celeilalte cu înverșunare, chiar dacă moartea nu mai are aceeași greutate ca pe vremuri. Tocmai de aceea este posibilă o expediție în partea îndepărtată, dincolo de cortina de fier cuantică, pentru a vedea ce-i pe acolo și cine populează acea zonă.
Romanul colcăie de termeni super-cool (că să mă exprim în ton cu moda), gen viermi Planck, vendeki, suprapunere de stări și așa mai departe, și de propoziții care au zece-cincisprezece cuvinte dar necesită un sfert de oră cu creionul în mînă spre a le înțelege (recunosc, eu n-am făcut acest efort, am trecut pur și simplu mai departe).
Nu mă întrebați de personaje, nu le-am reținut decît numele, că erau mai ciudate, însă în rest nu m-au interesat defel, poate ca o răzbunare pentru faptul că Scara lui Schild e o carte indigestă, per total.
P.S. Vă întrebați de unde vine titlul? Scara șlui schild este o solușie mai mult sau mai puțin empirică (sau practică) la problema de a transporta un vector de-a lungul unei curbe oarecare. Problema cu pricina trebuie rezolvată în niște condiții care amintesc de vechea geometrie ("folosind doar rigla negradată și compasul"). Și rezolvarea e simplistă, dar nu-i deloc trivială, tot așa cum nu e deloc trivial să realizezi cuadratura cercului doar cu rigla și comnpasul - bine, cuadratura nu e doar non-trivială, ci și imposibilă. Pentru detalii folosiți cu încredere wikipedia sau oricare alt instrument digital analog. (Hai că asta cu digital / analog chiar mi-a plăcut) ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu