Totul se întîmpla pe vremea cînd francezii și englezii se pustiau reciproc în vestitul război de 100 de ani - mă rog, mai mult englezii îi pustiau pe francezi, căci ei inițiaseră războiul și ei erau cei care aveau de supus prin forța armelor un regat ce de drept li se cuvenea, iar expedițiile prădalnice ale francezilor pe coastele engleze au fost sporadice și lipsite de efect (chiar dacă romanul de față începe chiar cu așa ceva).
Practic cartea este un pretext pentru o descriere romanțată a expediției regelui englez Eduard al III-lea în Franța. Nu că ar fi existat o Franță adevărată în acel moment al istoriei, în care relațiile de vasalitate erau mult mai importante decît firavele umbre de conștiință națională; ar fi mai corect să o numim expediția în Bretania, Normandia și Picardia, avînd ca punct culminat bătălia de la Crecy, o bătălie pe care de fapt englezii ar fi fost bucuroși să n-o dea, singura lor preocupare din acel moment fiind s-o șteargă întregi de pe continent, cît mai aveau putință de scăpare.
Am mai citit două sau trei romane de Bernard Cornwell, toate situate în Exeter-ul secolului XI (cred) în care un preot local executa activități tipice de detectiv pentru ciudatele crime și ticăloșii din epocă. Cărțile au fost interesante, fie și numai pentru evocarea vechilor regiuni, orașe și persoane dintr-o vreme în care Anglia romanizată se contopea cu elemente saxone și normande. Seria Harlequin lucrează cam în același sens, fiind, așa cum am mai spus, o dare de seamă istorică presărată cu faptele personajelor principale - personaje care sînt destul de importante la scara istoriei pentru a fi băgate în seamă într-o campanie și o bătălie de anvergură, dar suficient de neînsemnate pentru a nu apărea în cronicile adevărate și a nu stîrni polemici de tipul "a fost sau n-a fost". Este exact stilul folosit în mare parte de maestrul genului, Dumas-tatăl, cu d'Artagnan și compania exponenți de seamă.
Nu insist asupra subiectului, care este suficient de interesant, și nici a acțiunii, trepidante pe alocuri (da, avem și Graal - sau o să avem și Graal -, avea și lancea lui Hristos, în buna tradiție inițiată de Codul lui da Vinci). Păcat de spargerea în bucăți (sînt trei romane în ciclul Harlequin), care lasă bineînțeles capete de intrigă deznodate.
Am găsit și vreo două-trei stridențe în text, una din ele fiind o aiureală din necunoștință de cauză a traducătorului ("să arunce pămîntul din timpul nopții", ceea ce nu are sens ... pentru cine a citit suficiente cărți în engleză care să aibă ca fundal o societate medievală este evident vorba de "night soil", care n-are legătură cu pămîntul, ci este vorba de prozaicul și scîrbosul conținut al oalei de noapte ...). O altă stridență se referă la erezia catară, care, chipurile, ar fi fost eradicată "de sute de ani" - dar în realitate, trecuseră 100 de ani și un pic. Mă rog, hai să zicem că ar fi un fel de licență poetică a autorului.
Per total, o lectură agreabilă, care te face să te duci la cartea de istorie pentru detaliile reale ale celor descrise în ficțiunea romanescă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu