duminică, 22 septembrie 2013

Max Barry - Lexicon

Iată o altă carte dezamăgitoare.

Autorul este un australian, din cîte pricep - nu că ar fi ceva rău în sine, tocmai am terminat o altă carte a unui scriitor australian, Markus Zusak, orientată însă (cartea în sine, nu autorul în general) mai către young adult novels, care mi-a plăcut. Aici însă e altceva, o idee formidabilă care din punctul meu de vedere eșuează lamentabil.

Premisa de la care pornește cartea este că rostirea unui cuvînt produce un anume șir de transformări electrochimice în creierul uman (da, gîndirea nu e altceva decît un proces electrochimic, și încă unul relativ lent de pînă la 10 m/s, care va să zică expresia noastră neaoșă "ca vîntul și ca gîndul" e un pic pe lîngă). Ca atare este posibil ca un cuvînt sau un șir de cuvinte să provoace un asemenea set de schimbări la nivel cortical încît să permită celui ce le rostește să-l controleze - sau, la extrem, să-l distrugă - pe receptor.

Și cam atît.

Ba nu, ni se mai spune și că un cuvînt nu este de ajuns, trebuie de obicei un șir întreg, pentru că fiecare din ele are rostul de a da jos un scut, un strat, un nivel de protecție al creierului: nivelul de recepția, nivelul atenției și așa mai departe. (Dacă rețin bine, autorul nu ne explică mai departe de nivelul atenției ...).



Pur și simplu, nu cadrează, Nu se potrivește. Acțiunea nu e susținută de premisele mai mult sau mai puțin științifice, pentru că se învîrte în jurul unui cuvînt de-substanțializat, de-corporalizat, ca să zic așa, care odată rostit, bîntuie un orășel australian ucigînd tot ce prinde. Frumos, dar mie mi se pare un salt nejustificat de la un ceva-aproape-științific la ceva-fantastic-și-sau-metafizic. Sau, ca de obicei, poate n-am eu suficientă răbdare să scurm printre cuvinte și ărintre multiplele straturi de text ale cărții (dacă le-o avea).

Nici cei doi protagoniști nu mă dau pe spate și nu mă fac să-mi pese de soarta lor. Sînt doi, deci apar două planuri întrepătrunse ale acțiunii, și ele converg cumva în final. Nemaipomenit.

Cele mai interesante secvențe sînt nu cele de acțiune, de mișcare, cele în care personajele chiar fac ceva - măcar, vorba cunoscută din armată "nu dorm, ci execută programul de somn" - ci niște disertații plasate strategic la începutul unor capitole. Disertații despre cuvinte, despre Internet și despre influență lui asupra convingerilor oamenilor. Autorul a simțiti nevoia să dea din el chestiile astea (cam ca Michael Crichton în Jurassic Park, care în două-trei locuri trîntea hodoronc-tronc niște disertații despre divinități, respectul față de natură, oameni și responsabilitate), și chiar a meritat.

Ca să rezum, cartea seamănă un pic cu Australia, o țară imensă ca teritoriu, dar populată doar în colțul de sud-est și practic nelocuibilă în rest (deșerturi, jungle, știți voi cum e ...), cu excepția unor petece litorale. Așa și Lexicon: începe bine, promite mult, dar la final nu vedem în fața ochilor decît colțul de sud-est ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu