joi, 12 decembrie 2013

Jay Kristoff - Stormdancer

Ce este și ce vă sugerează un arashitora? Măcar ziceți-mi cam pe ce meleaguri vă poartă gîndul cînd auziți denumirea asta ... Arashitora .. Bună parte din cititori ar răspunde că numele se leagă cumva de Japonia, și ar greși, Nu profund și ireparabil, dar ar greși.

Fundalul romanului este tiăpic japonez, onomastica este japoneză, de fapt Tora egal tigru în limba niponă (cine a văzut vechi filme de război cum ar fi Tora! Tora! Tora!, cunoaște), iar Arashi cică înseamnă tunet, deci Arashitora este de fapt tigrul tunetului, sau ceva de soiul ăsta. Numele pare potrivit, avînd în vedere că îi este dat unui animal fabulos, un tigru cu aripi,  care sălășluiește în înaltul cerului, iar furtunile îi sînt cele mai bune prietene. Mitologia europeană i-ar zice grifon, dar în realitate (realitatea seriei Lotus War, nu cea pe care sîntem siliți s-o îndurăm noi zi de zi și an de an) e mai mult decît atît, pentru că animalul cu pricina stăpînește electricitatea brută a fulgerelor și trăsnetelor, folosind-o pe post de armă mai mult sau mai puțin letală.


Ca să revin la idee, fundalul nu este Japonia cea adevărată, ci un avatar al ei, căci sînt opt insule mari în arhipelag, nu doar patru (de fapt au fost nouă, una a dispărut în niște circumstanțe ... să le zicem interesante, descrise cumva colateral în carte), iar fantasy-ul, căci la asta s-ar reduce toată treaba, nu e chiar fantasy, ci un fel de steampunk a la niponne, unde energia necesară epocii industriale este dată nu de vreun combustibil fosil, ci de unul cît de poate de viu, lotusul sîngeriu, care este și miracol și demon, căci culturile de lotus covîrșesc orice altă cultură, ocupă întreg terenul agricol, sufocă orice concurență, fie plantă fie animal, și distruge vieșile oamenilor ce i se supun. Doar petece răzlețe de pădure, undeva în adîncul munților, mai țin piept invaziei tăcute.

De acolo din munți începe practic aventura eroinei Yukiko și a crediciosul său grifon (hai să-i zicem așa) Buruu, numit astfel în cinstea la fel de credinciosului cîine al copilăriei fetei. Bine, treaba este șa început destul de complicată între Yukiko și Buruu, pentru că ceea ce i-a adus împreună a fost nu altceva decît o expediție aeriană de hăituire și capturare a miticului animal, expediție condusă de chiar tatăl lui Yukiko, maestru emerit de vînătoare, trimis întru această ispravă de tînărul ți țicnitul shogun al acestei pseudo-Japonii, împărat care nu are altceva mai bun de făcut decît să se închipuie călare pe un arashitora, împrăștiind groaza printre soldații inamici și punînd astfel capăt războiului de cucerire de pe continent - da, avem și continentul pseudo-asiatic, dar locuitorii nu par a fi pseudo-chinezi, ci mai mult niște pseudo-occidentali.

Mai rău, Yukiko are darul telepatiei, nu mulți îl au, și cei care îl au sînt prost văzuți în societate; de fapt, sînt vînați fără milă, trimiși la moarte ca eretici. Și uite așa se înfiripă relația de prietenie, și uite așa o să ajungă ei să coopereze și să/și salveze unul altuia viața. Firește, asta nu e totul, în munți își fac veacuri duhuri necurate (căci pietroiul care blochează calea spre iad s-a clintit olecuță, și scîrboșeniile de mai mici dimensiuni lesne se pot strecura pe-acolo), ba chiar și o șleahtă de răsculați, al căror discurs rezonează adînc în inima fetei ...

Și tot pentru inima fetei se luptă și doi tineri, unul este ceea ce s-ar chema un inginer, specialist în lotuși, celălalt un samurai - noi i-am spune un securist -, și ghici cine cîștigă!, tatăl lui Yukiko are demult un dinte, și încă ce dinte! împotriva împăratului cel nebun, Buruu are și el pricini de supărare căci în două rînduri i-au fost ciupilite aripile spre a-l ține prizonier la pămînt, sora împăratului parcă ar vrea să-i ajute re rebeli și parcă i-ar trasă ... sînt multe de spus, și multe pagini de citit.

Să mai precizez că a doua parte a cărții se petrece la curte, printre intrigi de palat, minciuni, înșelătorie, trădare ... cunoașteți cum stă treaba cu regii și prinții ăștia.

Fătă îndoială că Jay Kristoff va mai scrie continuări ale acestei cărți, doar e vorba de un ciclu declarat, botezat Lotus War, așa cum am precizat ceba mai devreme. Eu unul le aștept cu interes. Pe voi vă îndemn la lectura acestui prim volum. Chiar e simpatic. Chiar merită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu